Articole

Nemesis Overdose Black Pearl XL, sau primul sistem 3 SLI din România

11-ian-2008

Nemesis Overdose Black Pearl XL

 

La jumătatea lunii decembrie a anului care abia a trecut, NVIDIA lansa oficial tehnologia 3 Way SLI. Nu a trecut nici o săptămână de la acea dată şi noua tehnologie de gaming NVIDIA a ajuns şi la noi în ţară, prin intermediul partenerilor NVIDIA. Mai important este însă, că în acelaşi timp s-a născut unul dintre cele mai performante PC din lume...şi chiar în "colţul" nostru de Europă.

 

Nu ai cum să reuşeşti să prezinţi o tehnologie nouă, mai ales când este vorba despre gaming (NVIDIA în acest special caz), dacă nu ai un sitem performant pe care să prezinţi inovaţile. Şi cum toată treaba cu sisteme de prezentare oferite de NVIDIA, pe care nu veţi putea pune mâna niciodată, nu prea mai ţine la noi, de ce să nu împuşcăm doi iepuri deodată?

 

Astfel odată cu prezentarea oficială a SLI-ului cu trei plăci grafice a celor de la NVIDIA, retailer-ul local PC-COOLERS (care este şi producător de PC-uri, după cum vă aduceţi aminte), s-a decis să lanseze cu acest prilej unul dintre cele mai performante sisteme de gaming din lume.

 

Pentru cei care nu ştiu PC-COOLERS sunt "nişte băieţi" din Bucureşti, care spre deosebire de giganţii (dacă putem spune aşa) din industria IT românească, s-au axat pe un sector de nişă, cel al entuziaştilor. Pe lângă componentele de bază ce constituie PC-ul aşa cum îl cunoaştem cu toţii, PC-COOLERS oferă o gamă foarte largă de cabluri, ventilatoare, carcase, sisteme de răcire, etc pentru comunitatea de modderi, în continuă creştere în România. Aşa că, dacă tot au toate ingredientele, de ce să nu facă o "supă atomică"? Rezultatul...Nemesis Overdose Black Pearl XL Edition. Veţi spune că sunt cam multe cuvinte pentru un nume de sistem, însă credeţi-mă... le merită pe toate.

Bookmark & share
Pagina
graphic and displays

SLI cu plăci ieftine. Merită?

SLI-ul de la NVIDIA a fost lansat în ideea obținerii unei creșteri de performanță. Dar, are o mică problemă: costul. Așadar... merită sau nu? more

3D mai apropiat de realitate.

Cele mai proaspete condimente folosite pentru reprezentarea lumilor 3D din PC sau consolele de jocuri îmbunătățesc atât imaginea pe care o veți vedea cât și modul în care veți interacționa cu obiectele din jocuri. Așadar, să vorbim puțin despre fizică și HDR. more

Gigabyte Radeon X1300 Pro - un bun reprezentant al taberei ATI

Deja de multă vreme pe piață, cipul X1300 nu a făcut prea multă vâlvă. Poate din cauza prețului? more

GT + GS? Poate doar cu forța!

Driverele NVIDIA permit - la capitolul SLI - și posibilitatea de a realiza un SLI între două acceleratoare cu același GPU, chiar dacă sunt venite de la producători diferiți. Dar oare se pot împerechea și acceleratoare cu cipuri grafice diferite? more

News

Cel mai mic proiector BenQ, în curând, și în România

BenQ lansează primul mini-proiector bazat pe tehnologia LED, BenQ Joybee GP1. Forma și dimensiunile sale ultra-compacte – 640 grame, mobilitatea, flexibilitatea și libertatea de mișcare pe care o oferă utilizatorilor, recomandă proiectorul Joybee drept alegerea ideală pentru persoanele care se află în permanentă mișcare. more

NVIDIA oferă tehnologia PhysiX pentru PlayStation3

NVIDIA, liderul mondial în tehnologia de procesare vizuală, anunță semnarea licenței pentru furnizarea platformei de dezvoltare NVIDIA PhysX pentru PLAYSTATION3 (PS3) cu Sony Computer Entertainment Inc (SCEI). Ca rezultat, platforma de dezvoltare a programelor bazată pe tehnologia NVIDIA PhysX este disponibilă pentru dezvoltatorii oficiali PS3 și poate fi descărcată și folosită gratuit în rețeaua SCEI Developer Network. more

NVIDIA a pierdut aproape 44 milioane dolari, anul trecut, datorită cipurilor grafice cu probleme

Datorită problemelor pe care le-au avut, anul trecut, cipurile sale grafice, NVIDIA a cheltuit nu mai puțin de 43.6 milioane dolari pentru înlocuirea acestora. De fapt, compania americană alocase, în iulie 2008, 196 milioane dolari pentru probleme apărute la cipurile sale, însă, până acum, s-a cheltuit “doar” suma mai sus amintită. more

Bateria care se încarcă în 20 secunde este o certitudine. MIT este "de vină"...

Cercetătorii de la MIT (Massachusetts Institute of Technology) au anunțat că au realizat un nou model de baterie ce se reîncarcă într-un timp de până la 100 de ori mai scurt decât cel al bateriilor actuale. Potrivit celor doi oameni de știință, noua baterie, care are la bază clasica baterie lithium-ion, se încarcă în mod normal în maxim 20 de secunde. more

Mio prezintă un nou telefon cu GPS și un nou software de navigare

Unul dintre principalii producători de dispozitive de navigație portabile, Mio, a prezentat noul telefon cu GPS, Explora K70, precum și cel mai nou software de navigare "Mio Spirit", o aplicație ce oferă soluții complete, dincolo de simpla navigare din punctul A în punctul B. more

Fusion-io și cel mai rapid SSD din lume

Produsul celor de la Fusion-io nu este doar cel mai rapid SSD din lume, este în același timp și cel mai rapid mijloc de stocare făcut vreodată. Cât de rapid? Veți vedea în continuare. more

Procesorul ARM devine un rival pentru Intel Atom și VIA Nano

Cei doi producători de chipset-uri pentru procesoarele ARM, Qualcomm și Freescale plănuiesc realizarea unor noi platforme destinate sub-notebook-urilor low-cost. Primele modele, ce au la bază procesorul ARM, vor fi prezentate în cadrul târgului internațional ce va avea loc în Taipei, Computex 2009. more