Review

Sapphire X1800 XL

Ioan Hornoiu | 03-oct-2007 | Placi Video | Teste

 

 

După o lungă perioadă de timp, în care acceleratoarele 3D din tabăra ATI au dus o luptă fără succes cu cele din seria 7 de la NVIDIA, ATI a anunţat în luna octombrie a anului 2005 noua (pe atunci) serie X1000, cu vârful de gamă Radeon X1800. Cum seria 7 a celor de la NVIDIA se lansase deja în luna martie a aceluiaşi an, iar acceleratorele 3D ATI din noua gamă continuau să lipsească, plăcile video NVIDIA acaparau încet toate segmentele de piaţă. Iar fanii ATI s-au mai împuţinat şi pe bună dreptate. În cele din urmă, a apărut X1800, cu un nou cip grafic R520, care prevestea o concurenţă serioasă pentru gama 7000 de la NVIDIA. Astfel, bătălia dintre ATI şi NVIDIA s-a mai echilibrat, iar GeForce 7800 GTX a avut în sfârşit un oponent pe măsură, Radeon X1800.

 

Unul dintre acceleratoarele 3D din seria X1000, realizat de Sapphire, este modelul X1800 XL. Acesta este dotat cu cipul R520, a cărui frecvenţă standard a fost setată de Sapphire la 500 MHz. Memoriile de tip GDDR2 au capacitate de stocare de 256 MB, iar frecvenţa acestora este de 1000 MHz.

 

sapphire X1800 XL 3

 

În testul nostru, rezultatele sale sunt chiar satisfăcătoare, ceea ce justifică poziţionarea sa ca accelerator 3D high-end. X1800 XL de la Sapphire a obţinut poziţia a patra în clasamentul general şi aceeaşi poziţie în clasamentul realizat exclusiv pe performanţele din teste. Singurul accelerator de la ATI care a învins “Safirul” nostru este Sapphire Radeon X1950 GT, fapt explicabil dearece al doilea accelerator are un cip grafic cu mai mulţi „muşchi”. Preţul lui X1800XL a fost de curând redus, aşa că raportul preţ/performanţă este foarte atractiv. Adevăratul oponent al “Safirului” nostru, PNY GeForce 7800 GTX, a obţinut punctaje mai mici atât la performanţă cât şi la dotări faţă de X1800 XL. Cum şi preţul este mai mare, balanţa se înclină înspre acceleratorul cu cip ATI.  

 

sapphire X1800 XL 2

 

Dotările acestui model Sapphire pot fi carateriazate într-un singur cuvânt: excelente. Cablu VIVO, cablu de alimentare cu 6 pini pentru PCI Express, cablu S-Video, cablu RCA şi conector DVI/D-SUB reprezintă dotările hardware. În cutie se mai află un CD cu playerul PowerDVD, un CD cu editorul video PowerDirector, un CD cu drivere şi un CD denumit Sapphire Select. Acest ultim CD conţine două CD-Key-uri cu care utilizatorul  poate să aleagă două jocuri full din lista propusă de Sapphire. Aceasta conţine Richard Burns Rally, Tony Hawk’s Underground 2, Prince of Persia The Warrior Within şi Brother in Arms Road to Hill 30. În plus, înainte de a alege jocul utilizatorul se poate juca un demo, pentru a fi sigur că face alegerea corectă.

 

Sapphire X1800 XL are o serie de atuuri cu care se poate lăuda. Performanţa şi dotăriile sale ne fac să recomandăm cu ardoare acest model, mai ales că preţul acestuia a scăzut cu peste 40 de procente. Raportul preţ/performanţă a devenit bun. Înainte de acestă reducere, indicele Best Buy era chiar slab, dar totuşi mai bun decât excentricul vârf de gamă NVIDIA GeForce 7950 GX2 de la PNY.  În aceste condiţii, viitorul lui Sapphire X1800 XL arată bine după scăderea de preţ, aşa că cei care doresc neapărat acest model nu au de ce să ezite.

Bookmark & share


Labzine işi rezervă dreptul să şteargă posturile pentru orice motiv. Vă rugăm să postaţi mesaje la subiect. Limbajul suburban şi atacurile la persoană nu vor fi tolerate.

0 comentarii
Spune-ţi părerea



  • Monitoare LCD
  • Placi Video
  • TV

Specificatii
Nota generala 33.8179
Indice Best Buy 73.6774
Nota Dotare 27.56
Nota Documentatie 3
Nota Peformanta 40.0085
Producator Sapphire
Nume produs Radeon X1800 XL
Ofertant www.upshop.ro
Pret(RON CU TVA)  459
specificatii complete compara

graphic and displays

SLI cu plăci ieftine. Merită?

SLI-ul de la NVIDIA a fost lansat în ideea obținerii unei creșteri de performanță. Dar, are o mică problemă: costul. Așadar... merită sau nu? more

3D mai apropiat de realitate.

Cele mai proaspete condimente folosite pentru reprezentarea lumilor 3D din PC sau consolele de jocuri îmbunătățesc atât imaginea pe care o veți vedea cât și modul în care veți interacționa cu obiectele din jocuri. Așadar, să vorbim puțin despre fizică și HDR. more

Gigabyte Radeon X1300 Pro - un bun reprezentant al taberei ATI

Deja de multă vreme pe piață, cipul X1300 nu a făcut prea multă vâlvă. Poate din cauza prețului? more

GT + GS? Poate doar cu forța!

Driverele NVIDIA permit - la capitolul SLI - și posibilitatea de a realiza un SLI între două acceleratoare cu același GPU, chiar dacă sunt venite de la producători diferiți. Dar oare se pot împerechea și acceleratoare cu cipuri grafice diferite? more

News

Cel mai mic proiector BenQ, în curând, și în România

BenQ lansează primul mini-proiector bazat pe tehnologia LED, BenQ Joybee GP1. Forma și dimensiunile sale ultra-compacte – 640 grame, mobilitatea, flexibilitatea și libertatea de mișcare pe care o oferă utilizatorilor, recomandă proiectorul Joybee drept alegerea ideală pentru persoanele care se află în permanentă mișcare. more

NVIDIA oferă tehnologia PhysiX pentru PlayStation3

NVIDIA, liderul mondial în tehnologia de procesare vizuală, anunță semnarea licenței pentru furnizarea platformei de dezvoltare NVIDIA PhysX pentru PLAYSTATION3 (PS3) cu Sony Computer Entertainment Inc (SCEI). Ca rezultat, platforma de dezvoltare a programelor bazată pe tehnologia NVIDIA PhysX este disponibilă pentru dezvoltatorii oficiali PS3 și poate fi descărcată și folosită gratuit în rețeaua SCEI Developer Network. more

NVIDIA a pierdut aproape 44 milioane dolari, anul trecut, datorită cipurilor grafice cu probleme

Datorită problemelor pe care le-au avut, anul trecut, cipurile sale grafice, NVIDIA a cheltuit nu mai puțin de 43.6 milioane dolari pentru înlocuirea acestora. De fapt, compania americană alocase, în iulie 2008, 196 milioane dolari pentru probleme apărute la cipurile sale, însă, până acum, s-a cheltuit “doar” suma mai sus amintită. more

Bateria care se încarcă în 20 secunde este o certitudine. MIT este "de vină"...

Cercetătorii de la MIT (Massachusetts Institute of Technology) au anunțat că au realizat un nou model de baterie ce se reîncarcă într-un timp de până la 100 de ori mai scurt decât cel al bateriilor actuale. Potrivit celor doi oameni de știință, noua baterie, care are la bază clasica baterie lithium-ion, se încarcă în mod normal în maxim 20 de secunde. more

Mio prezintă un nou telefon cu GPS și un nou software de navigare

Unul dintre principalii producători de dispozitive de navigație portabile, Mio, a prezentat noul telefon cu GPS, Explora K70, precum și cel mai nou software de navigare "Mio Spirit", o aplicație ce oferă soluții complete, dincolo de simpla navigare din punctul A în punctul B. more

Fusion-io și cel mai rapid SSD din lume

Produsul celor de la Fusion-io nu este doar cel mai rapid SSD din lume, este în același timp și cel mai rapid mijloc de stocare făcut vreodată. Cât de rapid? Veți vedea în continuare. more

Procesorul ARM devine un rival pentru Intel Atom și VIA Nano

Cei doi producători de chipset-uri pentru procesoarele ARM, Qualcomm și Freescale plănuiesc realizarea unor noi platforme destinate sub-notebook-urilor low-cost. Primele modele, ce au la bază procesorul ARM, vor fi prezentate în cadrul târgului internațional ce va avea loc în Taipei, Computex 2009. more