Admin de rețea la 11 ani
Decebal Schiller | 31-mar-2008
Se pare că vârsta începe să nu mai fie un impediment pentru ocuparea unei astfel de poziţii. Sau cel puţin asta este părerea conducerii unei şcoli din Millbrook SUA.
Jon Penn a avut oportunitatea de a ocupa postul de administrator de reţea odată ce mama lui, bibliotecara şcolii i-a cerut ajutorul pentru instalarea în bibliotecă a unui calculator. Jon, un adevărat pasionat al PC-urilor este acum în clasa a şasea.
În ciuda vârstei fragede, se pare că Jon Penn rezistă cu succes presiunii de a fi admin al reţelei şcolii. Ba chiar se descurcă foarte bine, pentru că, datorită recomandărilor sale reţeaua (care este formată din PC-uri obţinute în urma donaţiilor şi deci sunt foarte vechi) a evoluat.
Elevul de 11 ani a reuşit să pună la punct un sistem de securitate cât mai sigur pentru conexiunea la Internet, şi a făcut recomandări conducerii şcolii pentru o serie de mici investiţii care s-au dovedit necesare. De asemenea, Jon a început să "predea" colegilor săi primele lecţii despre componentele PC-ului şi despre cum lucrează acestea împreună.
Astfel, puştiul de numai 11 ani a ajuns acum să fie un adevărat administrator al reţelei şcolii. Chiar mai mult decât atât, pentru că Jon se ocupă de toate problemele care apar, de la hârtia blocată în imprimantă şi până la stabilirea politicii de acces la Internet.
Tânărul Penn doreşte să obţină calificarea computer-tehnician (desigur cu punctaj maxim) oferită de CompTIA şi speră să se poată prezenta pentru examinare nu mai târziu decât la vară. Părinţii lui spun că Jon a dovedit încă de la trei ani că înţelegea cum se poate utiliza un PC. Natural, membrii familiei Penn sunt foarte mândri de fiul lor. La urma urmelor, au toate motivele!
Pentru amănunte suplimentare: http://www.networkworld.com/news/2008/032708-netkid.html
Labzine işi rezervă dreptul să şteargă posturile pentru orice motiv. Vă rugăm să postaţi mesaje la subiect. Limbajul suburban şi atacurile la persoană nu vor fi tolerate.
0 comentarii
Cel mai mic proiector BenQ, în curând, și în România
BenQ lansează primul mini-proiector bazat pe tehnologia LED, BenQ Joybee GP1. Forma și dimensiunile sale ultra-compacte 640 grame, mobilitatea, flexibilitatea și libertatea de mișcare pe care o oferă utilizatorilor, recomandă proiectorul Joybee drept alegerea ideală pentru persoanele care se află în permanentă mișcare.

NVIDIA oferă tehnologia PhysiX pentru PlayStation3
NVIDIA, liderul mondial în tehnologia de procesare vizuală, anunță semnarea licenței pentru furnizarea platformei de dezvoltare NVIDIA PhysX pentru PLAYSTATION3 (PS3) cu Sony Computer Entertainment Inc (SCEI). Ca rezultat, platforma de dezvoltare a programelor bazată pe tehnologia NVIDIA PhysX este disponibilă pentru dezvoltatorii oficiali PS3 și poate fi descărcată și folosită gratuit în rețeaua SCEI Developer Network.

NVIDIA a pierdut aproape 44 milioane dolari, anul trecut, datorită cipurilor grafice cu probleme
Datorită problemelor pe care le-au avut, anul trecut, cipurile sale grafice, NVIDIA a cheltuit nu mai puțin de 43.6 milioane dolari pentru înlocuirea acestora. De fapt, compania americană alocase, în iulie 2008, 196 milioane dolari pentru probleme apărute la cipurile sale, însă, până acum, s-a cheltuit doar suma mai sus amintită.

Bateria care se încarcă în 20 secunde este o certitudine. MIT este "de vină"...
Cercetătorii de la MIT (Massachusetts Institute of Technology) au anunțat că au realizat un nou model de baterie ce se reîncarcă într-un timp de până la 100 de ori mai scurt decât cel al bateriilor actuale. Potrivit celor doi oameni de știință, noua baterie, care are la bază clasica baterie lithium-ion, se încarcă în mod normal în maxim 20 de secunde.

Mio prezintă un nou telefon cu GPS și un nou software de navigare
Unul dintre principalii producători de dispozitive de navigație portabile, Mio, a prezentat noul telefon cu GPS, Explora K70, precum și cel mai nou software de navigare "Mio Spirit", o aplicație ce oferă soluții complete, dincolo de simpla navigare din punctul A în punctul B.

Fusion-io și cel mai rapid SSD din lume
Produsul celor de la Fusion-io nu este doar cel mai rapid SSD din lume, este în același timp și cel mai rapid mijloc de stocare făcut vreodată. Cât de rapid? Veți vedea în continuare.

Procesorul ARM devine un rival pentru Intel Atom și VIA Nano
Cei doi producători de chipset-uri pentru procesoarele ARM, Qualcomm și Freescale plănuiesc realizarea unor noi platforme destinate sub-notebook-urilor low-cost. Primele modele, ce au la bază procesorul ARM, vor fi prezentate în cadrul târgului internațional ce va avea loc în Taipei, Computex 2009.


















