AMD pregătește lansarea unui nou accelerator din seria 3000

Ioan Hornoiu | 21-mar-2008

 

După ce a anunţat reduceri semnificative de preţuri la primele două acceleratoare din seria 3000, compania americană, AMD, pregăteşte lansarea unui nou model, destinat în special clasei de mijloc. Radeon HD 3830 va beneficia de 320 de unităţi de procesare şi va suporta până la 256 MB de memorie. De asemenea, 3830 va mai beneficia de o interfaţă a memoriei pe 128 de biţi.

 

Acest nou model se va poziţiona între Radeon HD 3850 şi un 3650 ce va fi lansat în viitor, şi, faţă de acceleratoarele 3D marca NVIDIA, se va situa între "proaspătul" GeForce 9600 GT şi GeForce 8600 GTS.

 

Conform zvonurilor, vendorii care vor prelua noile procesoare video ale celor de la AMD vor dota nouile acceleratoare cu cipuri de memorie rapide şi vor ridica semnificativ frecvenţele standard specificate de compania americană. Astfel, performanţa 3830-urilor care vor apărea pe piaţă va creşte simţitor faţă de placa de referinţă. Şi, în plus, AMD şi-a anunţat vendorii că va mai reduce o dată preţurile pentru toate acceleratoarele din seria 3000.

 

Radeon HD 3830 va apărea pe piaţă în luna aprilie sau cel târziu în luna mai a acestui an, şi va costa în jur de 100 dolari.

Bookmark & share


Labzine işi rezervă dreptul să şteargă posturile pentru orice motiv. Vă rugăm să postaţi mesaje la subiect. Limbajul suburban şi atacurile la persoană nu vor fi tolerate.

0 comentarii
Spune-ţi părerea



arhiva calendar
  • Lu
  • Ma
  • Mi
  • Jo
  • Vi
  • Sa
  • Du
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  • 01
  • 02
  • 31
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
News

Cel mai mic proiector BenQ, în curând, și în România

BenQ lansează primul mini-proiector bazat pe tehnologia LED, BenQ Joybee GP1. Forma și dimensiunile sale ultra-compacte – 640 grame, mobilitatea, flexibilitatea și libertatea de mișcare pe care o oferă utilizatorilor, recomandă proiectorul Joybee drept alegerea ideală pentru persoanele care se află în permanentă mișcare. more

NVIDIA oferă tehnologia PhysiX pentru PlayStation3

NVIDIA, liderul mondial în tehnologia de procesare vizuală, anunță semnarea licenței pentru furnizarea platformei de dezvoltare NVIDIA PhysX pentru PLAYSTATION3 (PS3) cu Sony Computer Entertainment Inc (SCEI). Ca rezultat, platforma de dezvoltare a programelor bazată pe tehnologia NVIDIA PhysX este disponibilă pentru dezvoltatorii oficiali PS3 și poate fi descărcată și folosită gratuit în rețeaua SCEI Developer Network. more

NVIDIA a pierdut aproape 44 milioane dolari, anul trecut, datorită cipurilor grafice cu probleme

Datorită problemelor pe care le-au avut, anul trecut, cipurile sale grafice, NVIDIA a cheltuit nu mai puțin de 43.6 milioane dolari pentru înlocuirea acestora. De fapt, compania americană alocase, în iulie 2008, 196 milioane dolari pentru probleme apărute la cipurile sale, însă, până acum, s-a cheltuit “doar” suma mai sus amintită. more

Bateria care se încarcă în 20 secunde este o certitudine. MIT este "de vină"...

Cercetătorii de la MIT (Massachusetts Institute of Technology) au anunțat că au realizat un nou model de baterie ce se reîncarcă într-un timp de până la 100 de ori mai scurt decât cel al bateriilor actuale. Potrivit celor doi oameni de știință, noua baterie, care are la bază clasica baterie lithium-ion, se încarcă în mod normal în maxim 20 de secunde. more

Mio prezintă un nou telefon cu GPS și un nou software de navigare

Unul dintre principalii producători de dispozitive de navigație portabile, Mio, a prezentat noul telefon cu GPS, Explora K70, precum și cel mai nou software de navigare "Mio Spirit", o aplicație ce oferă soluții complete, dincolo de simpla navigare din punctul A în punctul B. more

Fusion-io și cel mai rapid SSD din lume

Produsul celor de la Fusion-io nu este doar cel mai rapid SSD din lume, este în același timp și cel mai rapid mijloc de stocare făcut vreodată. Cât de rapid? Veți vedea în continuare. more

Procesorul ARM devine un rival pentru Intel Atom și VIA Nano

Cei doi producători de chipset-uri pentru procesoarele ARM, Qualcomm și Freescale plănuiesc realizarea unor noi platforme destinate sub-notebook-urilor low-cost. Primele modele, ce au la bază procesorul ARM, vor fi prezentate în cadrul târgului internațional ce va avea loc în Taipei, Computex 2009. more