În așteptarea SSD-urilor... discuri clasice. Dar mari!

25 iunie 2008 | HDD

 

Intro

 


Am ajuns şi în momentul în care unul dintre cele mai vechi sectoare ale componentelor pentru PC trece prin transformări radicale. Astfel de transformări au "păţit" rând pe rând monitoarele, care acum sunt LCD, subţiri şi mult mai mari, plăcile de bază şi procesoarele, care evoluează atât de repede încât este greu să le ţii socoteala, iar depre plăcile video... ce să mai vorbim! Apar noi şi noi modele, mai performante, mai ieftine, mai eficiente cam de două ori pe an. Sau, chiar şi de mai multe ori.

În schimb, în domeniul stocării datelor, prea multe lucruri nu s-au petrecut. Foarte adevărat că şi harddisk-urile au evoluat, dar din păcate evoluţia lor a avut loc doar într-o singură direcţie: cea a spaţiului de stocare oferit. Viteza lor de transfer a suferit mai puţine modificări de-a lungul timpului. Deşi nu putem spune că acesta nu a crescut, rata ei de creştere este relativ mică, faţă de alte rate de transfer. De exemplu, întâlnim astăzi lăţimi posibile de bandă între procesor şi memoria din sistem de zeci de gigabites pe secundă. În acelaşi timp, cele mai performante matrici RAID, formate cu discurile cele mai rapide, rareori depăşesc 200 de MB/s. Dacă luăm în considerare şi costurile unei astfel de matrici, este foarte uşor de explicat motivul pentru care acestea nu sunt foarte des întâlnite prin PC-urile de acasă.

În plus, indiferent de costuri, lăţimile de bandă nu pot fi pur şi simplu comparate. De la sute de MB/s la zeci de GB/s mai trebuiesc adăugate prea multe zerouri. Aşa că, discurile clasice au devenit cel mai mare "bottleneck" din PC-urile moderne. Şi aşa vor şi rămâne, pentru că sunt singurele dispozitive din IT a căror performanţă depinde direct de performanţele unor sisteme mecanice. De aceea, ratele de transfer ale discurilor clasice cresc foarte greu, şi nu în acelaşi ritm în care cresc capacităţile discurilor.


Bookmark & share
  • Card reader
  • Carduri Flash
  • HDD
  • Memory Sticks

storage

„Must have” pentru PC-uri Multimedia.

Astazi card reader-ele sunt o prezență obligatorie intr-un sistem multimedia care se respectă. more

Dell oferă SSD-uri de 32 GB pentru notebook-urile din clasa bussines

Dell intră în pas cu moda și oferă clienților săi de notebook-uri SSD-uri produse de Sandisk. more

Western Digital Raptor 74 GB – un vârf de neclintit

Raptor este o marcă înregistrată Western Digital, ce se identifică prin hard-disk-uri de înaltă performanță. Prima dată când Western Digital a scos la iveală un hard-disk Raptor a fost în anul 2003. more

News

Cel mai mic proiector BenQ, în curând, și în România

BenQ lansează primul mini-proiector bazat pe tehnologia LED, BenQ Joybee GP1. Forma și dimensiunile sale ultra-compacte – 640 grame, mobilitatea, flexibilitatea și libertatea de mișcare pe care o oferă utilizatorilor, recomandă proiectorul Joybee drept alegerea ideală pentru persoanele care se află în permanentă mișcare. more

NVIDIA oferă tehnologia PhysiX pentru PlayStation3

NVIDIA, liderul mondial în tehnologia de procesare vizuală, anunță semnarea licenței pentru furnizarea platformei de dezvoltare NVIDIA PhysX pentru PLAYSTATION3 (PS3) cu Sony Computer Entertainment Inc (SCEI). Ca rezultat, platforma de dezvoltare a programelor bazată pe tehnologia NVIDIA PhysX este disponibilă pentru dezvoltatorii oficiali PS3 și poate fi descărcată și folosită gratuit în rețeaua SCEI Developer Network. more

NVIDIA a pierdut aproape 44 milioane dolari, anul trecut, datorită cipurilor grafice cu probleme

Datorită problemelor pe care le-au avut, anul trecut, cipurile sale grafice, NVIDIA a cheltuit nu mai puțin de 43.6 milioane dolari pentru înlocuirea acestora. De fapt, compania americană alocase, în iulie 2008, 196 milioane dolari pentru probleme apărute la cipurile sale, însă, până acum, s-a cheltuit “doar” suma mai sus amintită. more

Bateria care se încarcă în 20 secunde este o certitudine. MIT este "de vină"...

Cercetătorii de la MIT (Massachusetts Institute of Technology) au anunțat că au realizat un nou model de baterie ce se reîncarcă într-un timp de până la 100 de ori mai scurt decât cel al bateriilor actuale. Potrivit celor doi oameni de știință, noua baterie, care are la bază clasica baterie lithium-ion, se încarcă în mod normal în maxim 20 de secunde. more

Mio prezintă un nou telefon cu GPS și un nou software de navigare

Unul dintre principalii producători de dispozitive de navigație portabile, Mio, a prezentat noul telefon cu GPS, Explora K70, precum și cel mai nou software de navigare "Mio Spirit", o aplicație ce oferă soluții complete, dincolo de simpla navigare din punctul A în punctul B. more

Fusion-io și cel mai rapid SSD din lume

Produsul celor de la Fusion-io nu este doar cel mai rapid SSD din lume, este în același timp și cel mai rapid mijloc de stocare făcut vreodată. Cât de rapid? Veți vedea în continuare. more

Procesorul ARM devine un rival pentru Intel Atom și VIA Nano

Cei doi producători de chipset-uri pentru procesoarele ARM, Qualcomm și Freescale plănuiesc realizarea unor noi platforme destinate sub-notebook-urilor low-cost. Primele modele, ce au la bază procesorul ARM, vor fi prezentate în cadrul târgului internațional ce va avea loc în Taipei, Computex 2009. more